Trofee maronii

November 10th, 2009 by Chido

1471

Până la conferinţa de presă de sâmbătă, am crezut că le-am văzut şi le-am auzit pe toate, că nu mă mai poate surprinde nimic in fotbalul sucevean. In aproape o oră, cât au măcăit Ioan Radu şi Ciprian Anton in microfoane, mi-am dat seama că mă inşelasem. In universul Areniului, două lucruri sunt intr-adevăr infinite: iresponsabilitatea şi prostia.

In faţa camerelor de filmat, Ioan Radu s-a şters la fund cu clasamentul şi cu cererile noastre de demisie, apoi şi-a pus operele in vitrina clubului. Erau primele trofee din istoria “alb-albastră” a Cetăţii.

Imediat, pe scaunul condamnaţilor s-a aşezat Ciprian Anton, un plăngăreţ dezgustător, care a ridicat la rang de artă obedienţa sportului faţă de politic. Impreună, formează un cuplu de conducători pe care şi l-ar dori orice primar dezinteresat de performanţă in sport.

Un om de fotbal poate fi criticat, un om de fotbal poate fi injurat, un om de fotbal poate fi urât de suporteri, unui om de fotbal i se poate cere demisia. Nimic nu este insă mai grav decât a fi penibil. Iar sâmbătă, Ioan Radu şi Ciprian Anton au fost excesiv de penibili.

Pe gazonul Areniului nimic nou. Acolo, arbitrajele sunt precum răvaşele din plăcintele cu mere. Poţi să găseşti oricând o declaraţie de dragoste sau o condamnare la moarte in ele. Azi, inchei cu o dedicaţie…

Pitici de grădină

November 4th, 2009 by Chido

dsc05735

Areniul a devenit o fabrică de scuze. Lamentările cu care conducerea incearcă să explice sărăcia de puncte din clasament curg pe bandă rulantă.

Prima fumigenă aruncată inspre suporterii suceveni a fost cea referitoare la buget, de parcă criza financiară ar fi intrat in ţară prin vama Siret, s-a cuibărit pe Areni şi se incăpăţânează să afecteze o singură echipă, Cetatea. Apoi, ni s-a vorbit despre lipsa de experinţă a lotului de jucători, deşi Ioan Radu are in vestiar 4 fotbalişti care au evoluat pe prima scenă şi alţi 16 cu prezenţe notabile la nivelul matineului.

Arbitrii au devenit ultimii vinovaţi pentru prestaţiile execrabile ale echipei. După un periplu pe ruta Suceava – Constanţa – Bucureşti – Suceava, in care clubul sucevean s-a dus bou şi s-a intors vacă, Ciprian Anton şi Ioan Radu s-au imbolnăvit de mania persecuţiei oamenilor cu fluier.

Primul, ajuns preşedinte de club cu o diploma obţinută in garajurile Copoului, pare incă un lunatic care se visează tizul lui Florentino Perez pe Areni. Deşi se plimbă  la braţ cu Constantin Gheorghe, in incercarea de a intimida fluieraşii, in realitate, Ciprian Anton nu ajunge nici măcar la şliţul portarului de la Casa Fotbalului.

Al doilea vorbeşte de funie in casa spânzuratului când aminteşte de arbitri. E o ipocrizie sa blamezi prestaţia acestora după o primăvară in care papagalul federal care extragea bileţelele cu delegări avea penaj “galben-albastru”. Dacă curăţenia din fotbal s-ar fi extins până in acest colţ uitat de lume, Ioan Radu era acum profesor de table pentru Cornel Penescu.

Atitudinea conducerii bicefale de pe Areni trădează in fond o acută carenţă de soluţii viabile pentru salvarea echipei de la retrogradare. Nu sesizez vreo diferenţă intre oamenii locali de fotbal şi nişte figurine de ghips, care stau in poziţia ghiocelului in faţa primarului, adversarilor sau arbitrilor, cand vine vorba de interesul propriului club.

Imi imaginez un final de campionat cu un pitic de grădină stând cu mâinile in sân in faţa băncii tehnice, un altul cu ochelari şi eşarfă portocalie la gât zăcând la oficială, şi ultimul postat la intrarea stadionului, impărţind postere prietenilor de cartier. Asta chiar ar fi o lovitură de marketing.

Până atunci, singurii pitici de pe Areni dansează pe creierii conducerii.

Fărădelegi nescrise

October 26th, 2009 by Chido

2386

Fotbalul e dominat de multe legi nescrise şi tot atâtea vorbe de lemn. Una dintre ele, “cea mai bună apărare e atacul”, pare insă imposibil de aplicat in fotbalul sucevean al zilelor noastre in accepţiunea lui Ioan Radu.

Cetatea joacă după alte reguli. Profesorul are propriile tratate de filosofie când vine vorba de jocul de fotbal. Cel mai bun atac e apărarea pare să fie principiu de bază pe Areni. O spun statisticile, unde golgheterul echipei nu e nimeni altul decât stoperul Adrian Cososchi. O spun ultimele două meciuri de pe teren propriu, in care Cetatea a evoluat după o tactică ce l-ar face invidios până şi pe Sorin Cârţu, promotorul antifotbalului total.

Prima jumătate a turului am jucat-o la mica ciupeală. Ne-am comportat precum un hârciog care se mulţumeşte cu resturi de puncte şi jumătăţi de măsură, in speranţa că va supraveţui până la primăvară. Egalurile vor aduce egaluri pe Areni până când vom retrograda mişeleşte, undeva prin pustiul câmpurilor petroliere din Breaza, precum un câine plictisit de viaţă care nu-şi mai doreşte nimic altceva decât să moară departe de casă.

Până atunci, remizele ii provoacă o adevarată desfătare antrenorului Ioan Radu şi pentru prima oară, sâmbată, am avut intenţia de a copia gestul ziaristului irakian care, in mijlocul unei conferinţe de presă, şi-a aruncat pantofii inspre preşedintele George W. Bush, ca o ultimă ofensă. Probabil o să-mi stăpânesc nervii până in iunie, până va veni vremea sandalelor.

Şi apoi!? Apoi, vorba poetului: ”am să mă duc de voia mea la balamuc”.

Derbyul pricăjiţilor

October 18th, 2009 by Chido

cetatea-fc-botosani

Mult trâmbiţatul derby dintre Cetatea şi FC Botoşani n-a impresionat cu nimic. A fost genul de partidă care s-ar fi terminat 0-0 şi dacă se juca cu 22 de mingi şi ţinea patru nopţi şi patru zile.

Vineri seara, Ioan Radu işi dusese elevii la biserică. Au pupat icoane, s-au crucit văzând câte puncte au strâns până atunci, au aprins lumânări spre pomenirea arbitrajelor de astă primăvară, iar la ieşire au trecut numele botoşănenilor pe toacă. A doua zi urmau să joace la ce-o da Dumnezeu.

Odată echipată divinitatea in alb-albastru, pentru ai noştrii fotbalul devenise o simplă obligaţie de serviciu, iar Areniul un refugiu cu public unde poţi scăpa de nevastă sau amantă preţ de două ore.

De jucat, am jucat ţărăneşte, fără noimă, la mâna destinului. Am respins baloane cu tibia in tribună, am luftat, a făcut stopuri ca de colţul mesei, ne-am driblat şi propria umbră, am faultat la mijlocul terenului ca pădurarii, am centrat spre nimeni de nicăieri, am invins fotbalul.

Mahmură incă după victoria de săptămâna trecută, cetei de pricăjiţi de la Cetatea i-a trebuit exact 83 de minute să nimerească poarta botoşăneană. In acest timp, Ioan Radu descalifica meseria de antrenor in colbul roşiatic din faţa băncilor de rezerve.

La final, aflasem cu toţii că Dumnezeu face ce vrea.

Naţionala lor

October 11th, 2009 by Chido

adi-mutu-la-nationala-2-850

Trebuie să recunosc că am ratat in mod deliberat ruşinea de la Belgrad. Inchisesem dezamăgit televizorul undeva prin repriza a doua a meciului de handbal dintre Steaua şi Universitatea.

Nu am rezistat insă tentaţiei şi-am redeschis cutia cu electroni poluanţi spre miezul nopţii. Incepuseră dezbaterile şi primele telefoane in direct. Zenga pe GSP, Dragomir pe Digi Sport şi Borcea de la Sport.ro. Vasăzică un macaronar, un manager şcolit la Scorniceşti şi un vânzator de butelii erau legitimaţi să vorbească in numele patriei despre esecul cu Serbia.

Mi-am dat imediat seama ca echipa naţionala de fotbal a României nu mai aparţine de mult românilor de rand. E naţionala clanului Becali, a patronilor de club şi a firmelor de impresariat. E naţională lui Mutu şi a dealerilor londonezi de cocaină. E naţionala Laurei Andreşan şi a escapadelor nocturne. E naţionala lui Kassai şi a mahmurilor din federaţie. E naţionala lui Pinalti şi a folcloristelor lui Chivulete. E naţionala lor, nu a noastră, a celor care au vărsat măcar o lacrimă in acea noapte fatidică de 10 iulie ‘94.

Privite din tribuna, meciurile naţionalei au devenit doar un prilej de răfuieli personale, un teatru de război verbal in care “Muie Gigi” e vers final in “Deşteaptă-te, române!”. Dintr-un astfel de patriotism, Vadim ne promitea că odată ajuns preşedinte va instaura execuţiile pe stadione. Dacă aş fi destul de scelerat, i-aş sugera să inceapă cu capii fotbalului românesc, inainte ca aceştia să se sinucidă la beţie undeva prin urna a 6-a valorică.

Liga “Must de streşină”

October 4th, 2009 by Chido

aurel-daicu

Fotbalul romantic n-a murit. Adevăratul rege al sportului trăieşte in mizantropie, departe de bliţurile tabloidelor. In orice fundătură sau pe orice păşune alpină, in orice luncă sau in creierii munţilor, se găsesc câţiva amatori gata să bată un hapuc pe drumul dintre biserică şi birtul satului.

Miza e stabilită de AJF, un stat in stat condus după legea junglei şi unde regulamentul fotbalistic e aplicat la mica inţelegere. Acolo se poate negocia orice. Eşti in Liga a IV-a şi vrei un loc la barajul de promovare? Primeşti goluri turceşti şi vrei să scapi de blestemul arbitrilor? Eşti plictisit şi vrei să te muţi in plin campionat intr-o altă serie cu tot cu zestrea de puncte?

Ai retrogradat matematic, dar vrei să promovezi direct de pe locul 15? Eşti un semianafabet miop şi visezi să conduci finale de Champions Legue precum Crăciunescu? Te duci in pelirinaj la Mecca fotbalului judeţean, la AJF. Te rogi, pupi poala popei, vă aghesmuiţi impreună, arunci câteva hârtii in buzunarul milei şi ai scăpat de păcate după primul Sinod de Disciplină.

Intr-un asemenea mediu bântuit doar de spiritul lui Bachus, nu mai miră pe nimeni că un secretar şi un arbitru işi sparg capetele in mijlocul oraşului, ziua, in amiaza mare. AJF Suceava trebuie prezidată ad litteram cu o mâna de fier, astfel că in şandramaua lui Aurel Daicu, răngile sunt vecine de raft cu agrafele de birou şi cu urcioarele cu must de streşină.

Intre două recolte de struguri, capii AJF-urilor se mută pe peluza federaţiei. Sandu incinge grătarul, renumăra voturile şi râgaie: bravo, derbedeilor! Sunteţi toţi in barca mea! Cinste Naşului! Traiască Cooperativa!

PS. Sub Mircea Sandu, fotbalul e ţinut ostatic la un festival cu mici şi bere.

Drifturi logice

September 25th, 2009 by Chido

radu

Am tot mai des senzaţia că fotbalul sucevean este condus de nişte hăbăuci. Unul dintre ei pare să fie chiar antrenorul Ioan Radu, ale cărui derapaje logice au umplut presa suceveană a ultimelor săptămâni.

Primul exemplu negativ despre ce înseamnă mentalitate şi conduită profesională l-am primit înainte de startul sezonului, când banca tehnică şi-a propus ca obiectiv de performanţă, nici mai mult, nici mai puţin, decât indeplinirea baremului de 25 de puncte.

În realismul său vecin cu paranoia, Ioan Radu s-a resemnat cu gândul retrogradării încă de la vestiare, aruncând prosopul înainte de a intra în ringul verde. La vârsta la care trebuie să creadă că pot sparge norii cu mingea, jucătorii erau îndemnaţi de la catedră să fie ordinari.

Între timp am scăpat şi de corvoada Cupei României - “o pierdere de timp şi bani”, ne-au zis ei - şi am intrat în “normalitate”. Cu asemenea nesimţire a considerat banca tehnică că este de cuviinţa să catalogheze o înfrângere cu 0-4, suferită undeva între ciulinii Bărăganului.

Tot de la Ioan Radu am aflat că victoria cu Petrolul îi aduce “probleme in plus”. Punctele cucerite deveniseră nişte pietre rare de moară legate de buzunarul preşedintelui, un extemporal pentru cunoştinţele psihico-pedagogice ale “profesorului” şi o sămânţă de panică pentru primar.

Cetatea ieşise pentru o clipă din graficul impus de “şobolanii portocalii” care au transformat criza economică intr-un paravan perfect pentru indiferenţa cu care tratează sportul sucevean.

“Lumea fotbalului este o lume bolnavă”– Ion Lungu, un bolnav în funcţie.

Basmul preşedintelui

September 11th, 2009 by Chido

moldo

De la un personaj precum Gigi Becali te poţi aştepta la orice. Te poţi aştepta să devină preşedinte intr-o ţară a başcăliei precum România. Te poţi aştepta să-şi repare Maybachul cu livierul pe espalanada parlamentului european, iar apoi să danseze paiduşca pe capotă, alături de EBA. Te poţi aştepta să vândă şi să cumpere Steaua in aceiaşi zi sau să-l demită pe Bergodi după un egal in amicale. N-am crezut insă că diareea verbală pe care latifundiarul din Pipera o imprăştiei seară de seară pe sticlă va ridica tocmai capacul de wc care acoperă fotbalul sucevean.

“Roman a costat 2000 de euro plus o şpagă plătită federaţiei”. O vorba cât o declaraţie de război. Gigi Becali aruncase mănuşa in curtea Braşovului şi prima piesa din dominoul dezvăluirilor căzuse. Ioan Niculaie a replicat prompt: “Roman ne-a costat 120.000 de euro plătiţi cu acte către Cetatea”. Şi porumbelul ieşit din gura patronului de sub Tâmpa luase deja drumul Areniului. In câteva ore, pe Dionisie Para s-a decretat stare de asediu mediatic. La reşedinţa Moldovan telefonul se înroşise, iar Ioan Niculaie devenise un fel trădător al neamului de afacerişti. In clipa aceea, se topise şi ultima brumă de onorabilitate a mafiei.

“Jucătorul a plecat liber de contract. E de domeniul fantasticului”, a contraatacat Moldovan. Şi uite aşa intram pe un tărâm de basm, unde ciorile umblau vopsite in portocaliu, iar mâţele se intreceau la alergat in saci cuşuţi cu aţă albă. Fantasmagoriile ţineau acum loc de explicaţii. Mai intâi am aflat ca apartamentul inchiriat de la Căldăruş, undeva peste uliţă de Hotel Bucovina, şi in care locuia Roman, devenise teritoriu britanic in vara lui 2007, un fel de consulat al regatului unit, unde erai protejat când Porumboiu te cauta cu scârţâit de roţi prin oraş. Tot de la fostul preşedinte am aflat că Roman nu evoluase niciodată la Cetatea şi că fusese deportat de extratereştrii pe Areni, fără nici un act la el. In final am aflat că Roman nu era iubit de nimeni, nici măcar de Ioan Radu, antrenorul care il trimesese meci de meci să-şi tocească tibiile prin Liga a II-a. Astea da motive să-ţi iei lumea in cap şi să pleci cu traista in băţ spre comisie.

Ei cu minciunile, noi cu intrebările: De ce nu a vrut Cetatea să-i plătească lui Roman cele două mii de euro restante? Şi asta trei luni de zile la rând, intr-o perioadă in care clubul arunca banii grei pe cinci jucători de la Otopeni? De ce Dumitru Moldovan nu a făcut apel după memoriul depus de jucător la Comisia de Disciplină? Cum poate Ion Lungu să fie atât de iresponsabil şi să se prefacă că nu ştie cu ce se ocupă oamenii numiţi chiar de el in fruntea clubului?

Răspunsurile nu le vom afla probabil niciodată. Şi la urma urmei la ce ne folosesc? Beciurile DNA-ului sunt deja arhipline. Mai bine plăteşte Penescu pentru toţi. De ce atâta larmă pentru un presupus tun de 120.000 de euro, când Romania e jefuită de milioane la ordinul propriilor miniştrii?

Important e ca noi să fim sănătoşi, iar ei, şmecherii, să “trăiască bine!”