Ieri, mi-am completat colecţia personală de pasiuni ratate. Cetatea, echipa în care mi-am investit speranţele ultimelor cinci ani, a întregit, alături de Foresta, Şoimii şi Bucovina, groapa comună cu himerele postrevoluţionare ale fotbalului sucevean ucise la comandă politică. Deşi ajuns într-un final de istorie, Ciprian Anton şi-a jucat rolul de bufon al primarului până la capăt, incăpăţânându-se să moară cu echipa de gât, cauţionat de fostul său tovarăş de şotron din copilărie, Lucian Harşovschi.
În ultimul an, Cetatea a supravieţuit în baza relaţiei de cumetrie dintre fisc şi primărie, precum o moară stricată în care, pe de o parte erau introduse grâne din hangarul public, iar pe de cealaltă parte era scos mălaiul cu care aveau să se îngraşe electoral mistreţii portocalii. După campania din decembrie, odată văzuţi cu sacii în căruţă, morăriţă cu morarul au decis să lichideze hurdughia printr-un proces indelung clocit şi de pe urma căruia fiscul nu recuperează efectiv niciun şfanţ din datoria către stat.
Corul de bocitoare din presa sportivă şi-a făcut simţit prezenţa abia după prima lopată de pământ aruncată peste sicriul Cetăţii. Niciunul dintre deontologii care şi-au umplut ani de rândul maţele de pe urma echipei şi care ar trebui să apare interesele fotbalului sucevean din faţa maşinii de scris nu a avut sânge în harag să relateze cu francheţe despre situaţia de pe Areni în timpul campaniei electorale, când ar fi contat cu adevărat. Toţi s-au vindecat din abulie la cimitir, ca nişte lamentabili întârziaţi.
Cetatea e pierdută pentru totdeauna. Restul e tăcere…
De cand e presedinte la Cetatea, Ciprian Anton are parte numai de descoperiri macabre. De pildă, zilele trecute a dat în dulapurile clubului peste scheletul lui Milorad Bukvic, uitat acolo încă de pe vremea domniei lui Moldovan. Sârbul e mort cu acte de vreun an de zile, însă stafia lui bântuie în continuare prin visteria Areniului solicitând o datorie de 5000 de euro.
Pus în faţa unei asemenea mârşăvii, Anton a cerut ajutorul presei, în perimetrul infracţional din sala de conferinţe primind insă invitaţie doar lingăii cărora le curg balele pe lângă frigiderul cu Red Bull. Cazul “Bukvic” îi picase ca un colac de salvare actualei conduceri, care nu putea rata ocazia de a lansa o nouă perdea de fum care să-i mascheze propriile potlogării.
În diversiune, o problemă e rezolvată prin iscarea alteia. Pe acest principiu se bazează şi Anton, care s-a spălat pe mâini de orice responsabilitate, ne-a aruncat cu prafuri antiseptice în ochi şi a mutat scheletul lui Bukvic la uşa lui Moldovan. Astfel, suporterii sunt îndemnaţi să uite de actualele lepre de la echipă pentru a număra bubele din capul fostului preşedinte.
În acest timp, Ioan Radu tace şi antrenează. Se aleargă pe munţi, pe pante şi pe urmele lui Yeti. Se aleargă pe stomacul gol, pe-o alocaţie de la LPS, de-a lungul şi de-a latul Areniului. Se aleargă în neştire spre Liga a III-a. O echipă de morţi aleargă spre retrogradare ca într-un film cu zombii.
Ciprian Anton a ajuns prea timpuriu la vârsta maturităţii ca şi conducător de club. Deşi ilegitim, Anton a reprezentat ieri pentru prima oară în mod real Cetatea, votând în numele grupării de pe Areni la alegerile pentru şefia federaţiei. Nu i-a fost uşor! Primii paşii pe covorul verde de la Casa Fotbalului i-a făcut cu timiditate, aşezându-se pe ultimul rând de scaune a sălii, ca o virgină la un show Chippendales.
A urmat votarea. O parodie cu cortina trasă, unde chiorii sau handicapaţii nu aveau nevoie de asistenţă în punerea ştampilei. După câteva minute, s-a deschis o uşă şi dintr-un imens nor al aburilor de ţuică fiartă, a ieşit dom’ secretar de stat Kassai cu decretul în mână: “Habemus presidente: pe Mircea Sandu!”.
Blestemul flăcării violete se abătuse asupra lui Iacov. Acesta invocă nereguli grave la secţiile din diaspora şi reclamă turismul electoral masiv din Insula Mare a Brăilei, de la Staţia Meteorologică Bâlea Lac şi de pe Insula Şerpilor. Tardiv însă. Naşu’ şi camarila sa îşi unseseră de mult gâtiţele cu pateuri. Începuseră unul dintre celebrele chiolhanuri federale, singurele proiecte finalizate în cele două decenii de dictatură a şpriţului.
După amiază, Anton părăsea Casa Fotbalului cu două felii de pastramă în buzunar. Naşu’ fusese generos cu toţi, ca întotdeauna. A meritat să voteze pentru “continuitate”. Mai conta că programul lui Iacov conţinea cu precădere măsuri de susţinere a echipelor din ligile inferiore? Nu! Important era că, pentru o zi, Anton s-a simţit precum badea Cârţan la Roma, în faţa Columnei lui Traian. Ameţit metafizic.
În iarna lui 2003, Eugen Huţu părăsea Areniul cu jucătorii, gradenele şi barele porţilor în remorcă. Înainte de a trânti pentru totdeauna portiera camionului, a aruncat o ultimă vorbă în văzduhul târgului: “Suceava nu va mai avea nici peste 10 ani fotbal de primă ligă”. O declaraţie cât o prevestire mayaşă despre sfârşitul lumii. Câteva luni mai târziu, visul Forestei murea acolo unde s-a născut: la Fălticeni, pe “Nada Florilor”.
În şapte ani, fotbalul sucevean nu a îndrăznit să clintească nici măcar o literă din profeţia lui Huţu. Pe Areniul zilelor noastre se trăieşte într-o continuă minciună cu bugete alocate pe hârtie de la primărie şi investitori imaginari invocaţi în campaniile electorale. Găinarii numiţi politic ţin loc de patronat acum. Se trăieşte din fotbal, nu pentru fotbal.
În lipsa unei bucurii a prezentului, sucevenilor nu le rămâne decât să răscolească prin cenuşa amintirilor cu Foresta. În agonie, nostalgia e aproape inevitabilă. Când eşti părtaş la un fotbal de liga a III-a, e imposibil să uiţi de palma bucovineană de pe obrazul miliţienilor, de reverenţa lui Robert Niţă din faţa galeriei, de trabucul lui Dinu, de vuietul Areniului sau de străzile blocate după victoriile “galben-verzilor”. Nici măcar blaturile nu mai sunt cele de odinioară. Atunci se juca cu dolarii la jambiere. Acum fotbalul e păcălit pe datorie, cu reciprocităţi de pe un campionat pe altul.
Huţu nu se va mai întoarce niciodată. Dar dacă ar face-o, pentru măcar o clipă, poate ne-ar aminti de Brâncuşi: “Când am plecat de aici, v-am lăsat săraci şi proşti, iar când am venit v-am găsit şi mai săraci şi mai proşti”.
Pe bătrânul Areni, fotbalul nu mai e religie. E resemnare.
În plină decădere a echipei locale de fotbal, un lucru tinde spre paroxism pe Areni: vanitatea preşedintelui Ciprian Anton. Un pulifrici care şi-a atins apogeul carierei de jucător pe scândura de rezerve la echipa de tineret speranţe a Forestei şcheaună că presa îi strică o imagine pe care nu a avut-o niciodată în lumea fotbalului.
Individul e bolnav de limbuţie şi se comportă în apariţiile publice precum Gigi Becali. Acordă interviuri numai de la palat. Familist de paradă, Anton şi-a postat ostentativ poza propriului copil în cadru, explicându-ne luni seară la Plus TV, în faţa unui reporter lipsit de coaie, planul întoarcerii echipei de la groapă. Omul nu mai are nici măcar simţul ridicolului.
Criza economică a încolţit şi fotbalul sucevean. Asta e o realitate! Ea stă însă la rând în spatele prostiei incomensurabile cu care e înzestrată de la mama natură conducerea de pe Areni. Preşedintele care “vorbeşte ce gândeşte primarul” - după cum însuşi Anton se caracteriza - a schimbat o generaţie peste noapte.
S-a descotorosit de ultimele redute de experienţă şi personalitate după o gândire manageriala idioată şi-a umplut vestiarul cu o gaşcă de puţoi crescuţi după programul “Cornul şi laptele” în pepiniera de la LPS. Cu ei, celălalt pulifrici-şef va ridica Cetatea până la cer. În sensul că echipa nu va mai exista nici fizic, căci moralmente a intrat demult în putrefacţie.
Păzeşte-ne, Doamne, de proşti că de hoţi ne păzesc sistemele de alarmă!
Ciprian Anton a păşit în noul an aşa cum l-a încheiat pe precedentul: în postura de valet suprem al primarului Ion Lungu. În doar şase luni de mandat, managerul licenţiat la apelul de seară în garajele din Copou a urcat Cetatea pe năsălie. În acest răstimp, s-au tocat 6,4 miliarde din banii publici şi alte 2 miliarde venite dinspre Ceahlăul pentru 15 puncte nenorocite. Sumele au fost recunoscute după dictare de Anton… până la ultima bancnotă lipită pe chelia lui Băsescu pe afişele electorale.
După aceasta ispravă, Ciprian Anton, contraexemplul perfect de preşedinte, s-a apucat de oferit exemple de supravieţuire pe timp de criză: a micşorat salariile şi a reaşezat organigrama clubului. Blatiştii de odinioară şi directoraşii de ieri, Dăscălescu şi Berezoschi, vor tăia frunze la câini din postura de consilieri delegaţi. Primul nu ştie exact în ce sector e sediul federaţiei, în timp ce pentru al doilea strategia de marketing e sinonimă cu printarea unor abţibilduri la ghereta de peste drum de stadion.
Dinspre bancă tehnică, între calcule contabile şi apeluri la clemenţă către suporteri, Ioan Radu ne anunţa că niciun jucător nu-i de neînlocuit. Oricine e liber să plece. Profesorul şi preşedinte sunt singurele nulităţi indispensabile pe Areni. Fără contribuţia lor profesională, fotbalul sucevean ar dispărea. Demisii de onoare? Nici vorba! Anton şi Radu vor părăsi Cetatea într-un singur mod: cu cătuşele la mâini. Ar fi primul transfer reuşit între Suceava şi Botoşani.
PS. Ieri m-am trezit cu un plic de la fisc. Cică sunt la zi cu impozitul pe “veniturile din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală”. Jur că-i şi ultima oară. De ce să mai plătesc impozite unui stat de escroci?
